Pages

marți, 10 decembrie 2013

Terapie

- Doctore, in fiecare seara, cand ma culc, e cineva ascuns sub pat. Ma scol, ma uit si acolo nu-i nimeni. Ma culc la loc, dar dupa un timp ma dau jos si iar ma uit sub pat dar nu-i nimeni. Chestia asta ma distruge. Puteti face ceva?
- Va vindec in 2 ani de psihoterapie, cu cate trei sedinte pe saptamana.
- Si cam cat ma va costa?
- 100 pe sedinta!
- Hm... ma mai gandesc...
Dupa 6 luni, psihiatrul se intalneste cu pacientul:
- N-ai mai revenit pe la cabinet...
- Cu 100 per sedinta??? Baiatul care-mi aduce pizza mi-a rezolvat problema cu doar 5!
- Baiatul cu pizza?!? Chiar asa??? Si cum a procedat?
- Mi-a zis sa tai picioarele patului!

duminică, 8 decembrie 2013

Anticonceptionale

La farmacie vine o batrana de 80 de ani cu o reteta. Farmacistul o intreaba:
- Reteta este pentru dvs.?
- Da.
- Stiti ca este o reteta de anticonceptionale? Acestea nu va fac nimic.
- Ba da, ma fac sa dorm linistita.
- Cum asa?
- Iau cate o pastila in fiecare dimineata, o pisez si o dizolv in paharul cu suc al nepoatei mele de 16 ani. Asa dorm eu linistita!

vineri, 6 decembrie 2013

Dear Santa...

Tu ce i-ai cerut mosului?
Ai fost suficient de clar in exprimare?

joi, 5 decembrie 2013

Harta rutiera Piata Unirii

Probabil deja stii ca dragul nostru primar a inceput lucrari (cam prea) mari in "centrul istoric" al Timisorii. In concluzie, circulatia prin zona Unirii va fi haotica, greoaie si schimbata.
De apreciat in schimb ca au impanzit orasul de harti, in caz ca vrei sa te uiti un pic inainte sa intri pe acolo (nu inteleg ce cautau in statiile de tramvai, dar na..)

Am facut deci o poza, cum am putut si eu, cu o astfel de harta, poate-poate ii va folosi cuiva. Iti recomand sa dai click pe ea si sa o vezi marita.

miercuri, 4 decembrie 2013

La soacra la masa...

Soacra isi invita ginerele la masa.
Ginerele foarte suspicios, accepta invitatia...
Pe masa, diferite salate, preparate din carne de pui, porc, cartofi vreo 3 feluri, deserturi, bere rece, vin, ...
La un moment dat soacra iese la bucatarie. Ginerele apuca o bucatica de carne si i-o da pisicii.
Asta dupa 2, 3 crampe cade inerta sub masa. Nervos tare, apuca o cratita goala si cand intra soacra ii trage una de o lasa lata pe jos.
La care pisica de sub masa:
- YEESSSSSSS!!!!!!

luni, 2 decembrie 2013

Lucrarea de diploma

- Domnule profesor, cat de lunga trebuie sa fie lucrarea de diploma?
- Cat rochia unei femei: destul de lunga ca să acopere subiectul si destul de scurta cat sa atraga atentia!

vineri, 29 noiembrie 2013

Ce este examenul?

Un student e la examen si nu prea stie.
Profesorul il intreaba:
- Macar stii ce-i aia examen?
- Da, este atunci cand doi oameni inteligenti vorbesc intre ei.
- Si daca unul dintre ei este idiot?
- Celalalt nu ia examenul.

joi, 28 noiembrie 2013

Numarul de magie cu banana

Comediantul Carl-Einar Häckner face un numar de exceptie. Rar am avut ocazia sa rad cu atata pofta!
Daca chiar nu ai rabdare, sari la minutul 1:53.




miercuri, 27 noiembrie 2013

Prima zapada in Timisoara

Aseara, Piata Libertatii. ninge la greu:


Mai tarziu, in oras, masinile deja au un strat frumusel de zapada.




Iar azi dimineata, primul om de zapada al sezonului. Din cauza unghiului, pare mult mai mare decat in realitate.

marți, 26 noiembrie 2013

Review Gorenje RK62010W/2

Dupa problemele pe care le-am avut cu combina no frost NRK6191CW (vezi aici) am cumparat tot Gorenje, dar de data aceasta o combina pe sistem clasic si cu 2 compresoare: RK62010W/2.

Am luat tot Gorenje fiindca tind sa am totusi incredere in sursele care mi-au recomandat acest producator de la bun inceput si care m-au asigurat ca defectul de la NRK6191CW a fost un accident.

Am luat pe sistem clasic fiindca din ce zisese frigotehnistul la un moment dat (din nenumaratele discutii) ca la no-frost e problema destul de comuna ca uneori sa mai inghete legume. Ei bine, la frigiderul anterior, un Zanussi (clasic) care m-a servit bine multi ani, asa ceva nu mi s-a intamplat... Da ar fi fost frumos sa nu am nevoie sa dezghet congelatorul, dar e mai important sa stiu ca totul e in ordine acolo. Si am luat combina cu 2 compresoare, deci am mai multa siguranta si pot decupla doar frigiderul sau doar congelatorul. Frigiderul are dezghetare automata, dar congelatorul.. va trebui sa ma ocup de el din cand in cand. Oricum, nu mai vreu no-frost!

Dar merge bine. Si e destul de silentios. Nu vorbesc despre 40db (RK62010W/2) vs 42db (NRK6191CW). Ci ca nu se mai aud sunetele stridente de pocnit de plastic cum era la no-frostul ala. Si e mare. Are 279l frigiderul si 86l congelatorul, si asta volumul util! Da, are 2m inaltime, dar ocupa loc cat un frigider normal.

Ca si paranteza, datorita spatiului interior, un concurent serios a fost Electrolux EN4000AOW (285l frigider + 90l), care ar fi facut in Ungaria si cu compresor ACC austriac, dar are peretii un pic cam subtiri si lumea zice ca ar putea deveni o problema in timp.


RK62010W/2 este facut in Slovenia, sau cel putin eu asa cred eu, si are compresoarele SECOP (Formerly Damfoss Compressors) Slovacia. Pare bine facut.


Ca si comparatie, NRK6191CW era facut in Serbia (avea o hartie unde scria acest lucru cu litere chirilice) si avea compresor chinezesc Jaixipera.

Nu are chestii sofisticate de genul dispenser de gheata, ionizator si mai stiu eu ce. Dar de exmeplu, in usa congelatorului sunt niste raftulete unde poti pune chestii mici, inclusiv punga pentru cuburi de gheata. Din pacate, desi incap 3 raftulete, doar unul este livrat, restul ti le cumperi separat din service. Si daca tot sunt la congelator, desi e mare, este un pic incomod. Are 3 nivele. Nivelul de sus are usita. OK. Nivelul din mijloc are sertar. Merge. Nivelul de jos are in schim un sertar cam mic si cam greu de manevrat. Dar na, iti aranjezi sa nu umbli des acolo.


Spre deosebire de majoritatea combinelor vazute, aceasta are in frigider 4 rafturi (nu 3). Mi s-a parut o idee buna. Dar hm.. dupa ce am inceput sa folosesc intr-adevar frigiderul parca ceva nu e OK. Probabil voi mai aranja candva rafturile (ca deh, totusi il am doar de cateva saptamani), dar momentan nu imi incape o cutie de lapte in picioare. Evident, imi incape in usa frigiderului, unde am renuntat la o polita din acelasi motiv. Din pacate am o singura zona in care imi incape in picioare o cutie de lapte (1 litru), deci sunt sanse ca intr-un viitor destul de apropiat sa renunt la unul dintre rafturi. Aceeasi problema este si la usa, acolo deja am renuntat la o polita si acum imi incap linistit inclusiv bidoane de 1.5l (cred ca incap sicele de 2l, dar nu prea folosesc).

Nu are cutie pentru oua. Te deranjeaza? Pe mine nu, ca am o cutie de oua super veche si buna. Ca si comparatie, NRK6191CW avea cutie pentru oua dar.. cred ca era pentru oua de prepelita, ca cele de gaina nu stateau.

In schimb are 2 cutii (una langa alta) pentru legume. Super bine impartit spatiul, super util. Fain.

La prima vedere s-ar putea spune ca ma plang. Nu. Am spus minusurile. Dar Gorenje RK62010W/2 este un aparat foarte fain. Sunt super multumit de el. Il recomand cu caldura.
Si.. grabeste-te! Am auzit ca Gorenje renunta la constructia de combine cu 2 compresoare, ceea ce inseamna ca s-ar putea sa mai gasesti ce mai au vanzatorii prin magazine si depozite si apoi gata...

luni, 25 noiembrie 2013

I'm...

Concurs de tras cu arcul. Se asaza tinta (un tip cu un mar pe cap) la 50 metri.
Vine primul concurent. Ocheste, trage, despica marul. Urale.
Mandru, tipul se intoarce si declama :
- I'm Wilhelm Tell!

Runda a doua. Se departeaza tinta la 100 metri.
Vine alt concurent, ocheste si trage. Marul cade despicat. Ovatii.
Se intoarce si asta cu un zambet autoritar si zice:
- I'm Robin Hood!

Runda a treia. Tinta se asaza la 150 metri.
Vine al treilea concurent, ocheste si trage.
Ii crapa capul aluia. Stupoare. Se intoarce tipul si zice:
- I'm ... sorry!

duminică, 24 noiembrie 2013

Lupta!

Un musuroi de furnici se bate cu un elefant. Fiecare incearca sa-l muste, sa-l gadile, sa-l ciupeasca, ma rog, ce poate.
La un moment dat una dintre ele ajunge pe gatul elefantului, iar celelalte disperate incep sa-i strige:
-SUGRUMA-L! SUGRUMA-L!

sâmbătă, 23 noiembrie 2013

vineri, 22 noiembrie 2013

Prostituatele au copii?

O mama si fiica ei calatoreau cu un taxi. Fiica vede pe strada niste femei imbracate provocator stand pe marginea strazii si uitandu-se la fiecare masina care trece.
− Mami, intreaba fiica, ce fac doamnele alea acolo?
− Isi asteapta sotii sa se intoarca de la munca, raspunde mama..
− Hai, cucoana, ca-s prostituate, intervine taximetristul.
Dupa cateva momente de liniste apasatoare, fetita intreaba:
− Mami, prostituatele au copii?
− Desigur, draga mea, de unde crezi ca au aparut taximetristii?

Nemira

joi, 21 noiembrie 2013

Asta da reclama!

Apare ca o farsa la un interviu de angajare, dar de fapt este o reclama foarte bine realizata la noul televizor LG Ultra HD 84" cu IPS. De vizionat, e faina.



miercuri, 20 noiembrie 2013

Multumesc, Politia Romana!

Ei bine, mi-a fost dat s-o traiesc si pe asta: am fost foarte placut surprins de Politie.

Stii si tu intamplari si povesti despre fapte care nu le fac cinste politistilor. Ei bine, la cate stiu, nu prea imi facusem sperante. De aceea se zice ca pesimistii sunt mai fericiti :-)

Deci intamplarea: cineva mi-a zgariat serios masina intr-o parcare de supermarket. Dar, spre ghinionul ei, desi nici nu a venit sa vada "bucuria", un prieten a vazut tot si a notat numarul.

Am mers la Politia Rutiera, am dat declaratie si am asteptat, fara prea mari sperante. Si dupa vreo doua saptamani (termenul legal e 30 de zile) sunt sunat: mi s-a solutionat dosarul. Wow.

A fost gasita persoana respectiva. Am primit RCA-ul si hartia - destul de indescifrabila - pe care probabil i-au inmanat-o si persoanei respective si pe care scria destul de mult, inclusiv amenda pe care a luat-o si faptul ca i s-a suspendat carnetul. Ca deh, de la accident nu pleci asa, cat de mic ar fi.

Oricum, important este ca au gasit "faptasul" si am primit RCA-ul.

Multumesc!

marți, 19 noiembrie 2013

Review Gorenje W7623L

M-am laudat deja aici ca imi caut masina de spalat. Am luat dintr-un foc si combina frigorifica, si masina de spalat, ambele Gorenje. De frigider m-am plans deja, acum o sa ma laud cu masina de spalat rufe (Gorenje W7623L).
O am deja de aproape doua luni si merge ireprosabil.
Este destul de silentioasa (69db), are cuva mare - 54l, 7kg - si a incaput in locul masinii vechi de spalat, desi este o idee mai mare. Spala si clateste bine!
Are program cu clatire extra pentru copii (anti-alergic), are child-lock, max 1200 rotatii, program scurt de 17 min (nu am folosit), estimare durata/timp ramas si bineinteles afisaj electronic.
Are programe intuitive, salvare programe favorite, pornire intarziata in general tot ce trebuie sa aiba. Are inclusiv program pentru spalarea/dezinfectarea masinii de spalat sau program de noapte (nu am folosit)!
Si are protectie anti-inundatie (Oprire pompa, Aqua Stop partial).
Specificatiile sunt aici. Ah, si manualul este foarte clar si precis (spre deosebire de cel de la frigider).



O facilitate destul de interesanta, dar ne-testata inca de mine, este ca poti seta sa termine programul cu ceva risipa de apa, dar in timp mai scurt (economisire timp).
Are si semnal sonor la terminarea programului, destul de inutil, dar macar intensitatea sunetului este reglabila. Dupa ce a terminat de spalat, oricum diferitele led-uri clipesc si "danseaza", nu ai cum sa nu iti dai seama ca a terminat.

Singura surpriza neplacuta a fost cu echilibrarea. Pentru asta aveam nevoie de o cheie subtire ca cele de bicicleta, dar alta dimensiune (cred ca 17). Cheie care nu era inclusa in pachet. Asa ca primele 2-3 spalari a dansat un pic masina. Dupa ce am reglat e totul OK.

Recomand masina de spalat Gorenje W7623L!

luni, 18 noiembrie 2013

Melodia zilei

Oldies but goldies, cu un remix de zile mari: Ayria - Disease (Namnambulu Mix)

duminică, 17 noiembrie 2013

In rai...

Un mos si o baba, sot si sotie mor intr-un accident si ajung in Rai.
Acolo ingerul de serviciu ii duce pe o plaja cu palmieri si o casa de lemn si le spune:
- Tot ce aveti de facut in Rai este sa stati aici si sa va bucurati.
La care mosul se intoarce catre baba si-i zice:
- Vezi ce proasta ai fost?! Puteam sa fim aici de 10 - 20 de ani dar nu... tu vroiai sa mancam sanatos!

vineri, 15 noiembrie 2013

E foarte bine!!

Un rege african avea un prieten foarte bun din copilarie. Acest prieten avea obiceiul ca indiferent de situatia in care se afla (pozitiva sau negativa) sa reactioneze la fel: "E foarte bine!"

Intr-o zi, regele si prietenul sau se aflau la vanatoare. Prietenul incarca si pregatea armele pentru rege. Dintr-o greseala, o arma s-a descarcat si i-a retezat regelui buricul degetului mare. Examinand situatia, prietenul a remarcat ca de obicei: "E foarte bine!" .

La asta regele a replicat: "Nu, nu e bine deloc!" si a ordonat ca prietenul lui sa fie aruncat in inchisoare.

Un an mai tarziu, regele vana intr-o zona periculoasa. A fost capturat de canibali, care l-au dus in satul lor. L-au legat de un protap si se pregateau sa-l "prepare".
Unul dintre canibali care vroia sa dea foc a observat ca regele nu avea buricul degetului mare. Fiind superstitiosi, aveau ca regula sa nu manance pe nimeni care nu era....intreg. In concluzie l-au eliberat pe rege.
La intoarcerea acasa, regele si-a reamintit de intamplarea de la vanatoare cand isi pierduse degetul si, cuprins de remuscari, a ordonat ca prietenul lui sa fie eliberat.
"Ai avut drepate", i-a spus prietenului proaspat eliberat. "A fost foarte bine ca mi-ai retezat buricul degetului." Si a inceput sa-i povesteasca patania cu canibalii.
"Imi pare foarte rau ca te-am trimis la inchisoare atata vreme. A fost urat din partea mea sa fac acest lucru."
"Nu", a replicat prietenul , "Este foarte bine!".

"Ce vrei sa spui cu asta, "Este foarte bine?!?" Cum poate fi bine sa-ti trimiti prietenul la puscarie un an?".
"Daca n-as fi fost in puscarie, as fi fost cu tine."

Indiferent in ce situate te afli, depinde de tine si de atitudinea ta daca este o situatie buna sau una rea.

joi, 14 noiembrie 2013

[Updated] Black Friday 2013

Update1: si eMag si Flanco se adauga listei celor care devanseaza Black Friday pentru 22 Noiembrie! Flanco va tine doar in magazinele fizice, iar oferta este deja aici.
Update2: Market Online a anuntat oficial ca si ei vor devansa Black Friday. Deci daca vrei sa cumperi calculator, telefon sau alte electronice/electrocasnice, 22 Noiembrie va fi Black Friday pentru tine.
Update3: tot in 22 Noiembrie (ora 0:00) : Oktal.ro
Update4: E-Boda va avea la ei pe site Black Friday tot in 22.
Update5: Libris - tot in 22!
Update6: clickshop.ro - tot week-end-ul 22-24
Update7: Dedeman va avea oferte de Black Friday, in magazin, tot in 22 Noiembrie.


Dupa semi-esecurile Black Friday din anii trecuti, anul acesta ar trebui sa iasa bine. Dar nu cred ca va fi asa. Ca pica prost. Si la cum se bat firmele sa arunce oferte, sa "fure startul".. incep sa fiu optimist!

RCA-Ieftin

Black Friday se tine in vinerea de dupa a patra joi din Noiembrie. Da, complicat. Ei bine, anul acesta pica in 29 Noiembrie. Adica sambata in 30 va fi Sf. Andrei si duminica 1 Decembrie. Eu cred ca lumea va cam avea multe altele de facut decat sa stea cu ochii pe serverele lor mai mult sau mai putin blocate.

Oricum, in limita informatiilor mele voi adauga aici cat mai repede posibil magazine online care vor "sarbatori" Black Friday. Nu de alta, dar poate vrei sa urmaresti produse si preturi, poate vrei sa iti faci din timp o lista de magazine sigure si reale, nu tepe (ca si acea "afacere" incepe sa se dezvolte).

Cudetoate.ro

Ce stiu pana acum este ca unii vor sa preintampine problema sarbatorilor suprapuse cu Black Friday si il vor avea in 22 noiembrie!

Mai stiu ca site-urile consacrate de IT&C si electrocasnice - eMag, Altex, Market Online vor raspunde la apel. Nu stiu daca Flanco va fi doar offline, ca anul trecut, dar sunt sanse mari, la cum le merge site-ul.

Dar vor fi si altii. Librarii (cu transport gratuit sau fara), magazine de incaltaminte, magazine de copii, toate si-au anuntat - mai mult sau mai putin discret intentia de a face ceva special de Black Friday.

Bodosport.ro

miercuri, 13 noiembrie 2013

La psihiatru

Cabinetul unui psihiatru.
Se deschide usa si intra un barbat, in patru labe cu ceva in gura. Psihiatrul:
- Vai! Cine a venit la noi? O pisicuta?
Barbatul se taraste pana in coltul cabinetului. Doctorul il urmareste.
- Un catelus?
Barbatul trece cu mana pe langa perete si se taraie in celalalt colt. Doctorul nu renunta:
- Ah! Cred ca e un arici! Nu? O broasca testoasa?
Barbatul scoate un cablu din gura si zice:
- Auzi? Ma lasi si pe mine sa iti trag internetul sau nu?!?!?!

marți, 12 noiembrie 2013

Ala cu boneta rosie

Caporalul e cam miop de felul lui:
-Drepti! Asta e valabil si pentru tine, tu ala cu boneta rosie, din spate!
La care Bula:
-Domnule caporal, permiteti sa raportez, sa traiti, ala e un Hidrant!
-Fie ce-o vrea el! Aici trebuie sa asculte si cei cu facultate!

luni, 11 noiembrie 2013

Review Gorenje NRK6191CW

Atentie: e aproape o telenovela cu ce probleme am avut, nu sunt doar specificatii.

Dupa cum am scris aici, cautam de ceva timp masina de spalat. Am cumparat, acum o luna si jumatate, si masina de spalat, si frigider. Ambele Gorenje si din acelasi magazin. De ce Gorenje? Din ce studiasem, lumea ii cam lauda ca inca fac electrocasnice cu speranta de viata de 10 ani (fata de 5 ani media altora), la pret rezonabil.

Este vorba de un magazin fizic, caci de fapt mersesem doar sa ne documentam ce sa comandam, dar aici marfa parea OK, preturile OK, au oferit si un discount si.. ne-au convins. Oricum, hai sa povestesc despre combina frigorifica.

Din ce ne povestise vanzatorul, NRK6191CW parea un model fain. Modern, cu specificatii interesante: full no-frost (nu va trebui dezghetat nici macar congelatorul!), cu ionizator (care cica elimina mirosurile), made in Slovenia (adica mai bine decat China, Turcia sau Polonia). Ah, si cu o cutie de legume mare, cu o fanta interesanta de control a umiditatii (si temperaturii). Iar controlul temperaturii este electronic si are inclusiv o pozitie "Eco". Nu-i rau. Cum doar site-ul oficial Goreje da 5 ani garantie (!), acesta are doar 2 ani, dar si e mai ieftin.

Ei bine, cand am ajuns acasa si am despachetat toate hartiile am avut primele surprize: era de fapt fabricat in Serbia. Si, ceva ce nici nu ma gandisem sa verific: compresorul e chinezesc - Jaixipera! (Background: din ce citisem Gorenje foloseste in general compresoare mai bune). Na, asta e... nu e chiar asa problema.

Spatiul interior al frigider, desi nu e mic (dar nici imens) s-a umplut aproape complet la transferul din frigiderul vechi. In congelator, in schimb, a ramas si ceva spatiu. Deci pentru familia mea volumul util de 278l frigider + 92l congelator este multumitor.

MarketOnline

Eiii... dupa vreo o saptamana de functionare in care nu am observat nimic ciudat (in afara de zgomotul "normal", care include niste trosc-uri foarte stridente).. a inceput calvarul. Gasesc in cutie (deci in frigider) legume inghetate bocna! Woah, cum naiba? Pe eco ar trebui sa fie 5 grade, poate 8, dar minus?? Trebuie sa fie o greseala. Sun la service. Am sunat pe la sfarsitul programului, va veni a doua zi. OK.
De vreo 4-5 ani folosesc in frigider, pentru siguranta, un termometru. Unul de frigider/congelator, de la tehnica medicala. Ca niciodata nu se stie. Ei bine, seara sotia observa ca parca nu-i chiar atat de rece laptele din frigider. Pai da... termometrul indica 14 grade in frigider. Sun dimineata la service, il rog sa se grabeasca. (Iti imaginezi ce noapte "linistita" am avut. Si daca ar fi fost singura..). Vine domnul de la service, verifica, vaporizatorul (cred) este inghetat (eu surprins: no frost? inghetat?). Mi-l dezgheata (cu uscatorul de par!), verifica tot interiorul si pleaca. S-a rezolvat. Tinusem usa frigiderului prea mult timp deschisa (really?!).


Dupa cateva zile, aceeasi poveste. 14 grade in frigider si urca. De fapt a ajuns si la 19 grade. Si motorul mergea, bineinteles, in continuu. Iar vine, iar se uita, iar il dezgheata, pune senzorii lui, ca termometrul meu nu e bun. Hai sa scurtez: a venit mai multe zile la rand, apoi a fost totul OK vreo o saptamana, apoi iar probleme. La un moment dat a zis ca va comanda alta electronica. Apoi stai ca-i altceva. Apoi iar dadea vina pe noi, ca tinem usa deschisa prea mult, ca atingem senzorul frigiderului cu vasele de mancare.. chestii puerile. I-am demonstrat ca el citea temperatura sertarelor, nu pe cea a aerului, i-am explicat cu fizica elementara ca ceva nu e in regula (In mod normal aerul rece e mai greu decat aerul cald si cade. Dar cum in partea de sus se ajunge la 19 grade si in acelasi timp jos sun chiar si -7.5 grade, inseamna ca aerul rece nu este impins de aparat acolo sus de unde ar trebui sa cada.) A fost un calvar.
Am incercat sa sun in repetate randuri la Gorenje Romania, nu a raspuns nimeni. Le-am trimis e-mail si am intrebat de telefoane, mi-au trimis inca niste numere, la care tot nu a raspuns nimeni. Am trimis e-mail, tot nu a raspuns nimeni. Am fost FOARTE dezamagit. Singurii cu care m-am putut intelege au fost cei de la magazin, dar care au zis ca pana nu vine "negatia" (frigiderul declarat oficial defect) de la Gorenje (via service-ul autorizat) nu au ce face.


Am xeroxat hartiile sa merg la ANPC. Si ca sa fie totul ca o telenovela, in ziua in care urma sa fac plangerea (prin pauza de masa), ma suna de la service. A discutat problema mea cu Gorenje, sa ii dau actele xeroxate, copie de buletin samd ca imi face "negatia". Dar ca dureaza 10 zile pana vine. Cum ANPC recomanda sa incercam rezolvarea amiabila, am strans din dinti si am asteptat. De la service nu s-a mai atins de frigider, desi era cald inauntru. Ne-a sfatuit (bine) sa scoatem complet cutia de legume si sa dezghetam. Am dezghetat noi old-style no-frost-ul nostru bocna, am scos cutia de legume si am stat cu ochii pe frigider ca pe butelie. Dupa 9 zile a venit hartia si puteam sa ne luam banii inapoi.

Am luat, din acelasi loc, un RK62010W/2, tot Gorenje, dar pe sistem vechi si cu 2 compresoare. De ce? Fiindca desi mi-au pus rabdarea foarte tare la incercare, pana la urma nu ma pot plange de service prea mult. Ar fi trebuit, intr-adevar, sa il declare defect mai devreme. Dar pana la urma a facut-o. Si a venit destul de prompt la noi. Si a raspuns la telefon, inclusiv duminica. La magazin pot sa reprosez doar ca mi-au vandut combina din Serbia ca fiind din Slovenia. Posibil sa nu se fi documentat, nu pot acuza rea-vointa. Si in rest au fost receptivi, comunicativi si prompti. Iar Gorenje Romania, desi autisti, au acceptat problema (desi poate ciudata si cu ocurenta ciudata) si au acceptat declaratia ca e defect. Plus, de la magazin, unde se vand multe frigidere, au fost destul de socati ca o combina Gorenje are defect atat de mare (sau sunt actori buni). Cineva de pe un forum are NRK6191TX (model foarte apropiat) si ii merge bine, deci clar am avut eu ghinion (dar nici ca mai vreau no-frost!). Si ca un plus, au venit cu combina noua si au luat-o pe cea veche, dintr-un foc.


Acum cateva cuvinte despre sistemul no-frost - cel putin cum l-am inteles la combina Gorenje NRK6191CW. Din cate am inteles, compresorul, ca e unul singur, raceste congelatorul. De acolo aer rece urca in frigider. Acest aer ar trebui sa aiba 0 grade. Si acest aer, cred eu, ar trebui sa urce prin "coloana" din partea din spate a frigiderului pana sus si sa iasa prin fante la diferite nivele (cel mai important: sus de tot). Mai exista o fanta reglabila in spatele cutiei de legume, pe unde iese tot aer rece. Nu stiu prin care fante intra si prin care iese aerul, dar cred ca la mine de sus nu venea nimic rece. Coloana din spate este de fapt din polistiren si din ce am vazut cred ca nu are nici un ventilator sus (stiu sigur ca are unul - se pusese si problema daca nu e intepenit -, dar nu stiu unde este amplasat, cred ca jos). Domnul de la service mi-a declarat intr-o zi, cu nonsalanta, ca si dansul, pe un LG, mai pateste sa aiba - foarte rar - cateva legume congelate. Deci din punctul meu de vedere sistemul no-frost pare sa aiba o eroare generala de conceptie sau implementare, si nu numai in cazul meu (extrem). Iar chestia cu consum mic e o prostie de marketing.

Gorenje RK62010W/2 este pe sistemul vechi, dezghetare automata frigider, are 2 compresoare - unul pentru frigider si unul pentru congelator, consuma cu 7kWh/an mai mult decat no-frost-ul. RK62010W/2 a costat cu 380 RON mai mult decat NRK6191CW si are cu 57l mai mult spatiu in frigider. Sa vedem ce voi povesti despre el in curand. Sunt multumit de el, detalii aici.

marți, 1 octombrie 2013

Rosia Montana: repetam greseala de la Rosia Poieni?

Un videoclip.. care sa ne puna pe ganduri:


Si daca ai curiozitatea pentru alte articole si poze, poti incepe de aici.


duminică, 29 septembrie 2013

Orar Lidl

Ai observat si tu, cei de la Lidl nu se grabesc sa isi puna orarul la ei pe site.
Nu stiu in alte orase (ca difera), azi inca orarul este .. cel din poza.


Am procesat un pic poza, ca ma reflectam si eu in ea.. :)

MarketOnline

miercuri, 18 septembrie 2013

Cum se da gol in secunda 7

Gol in secunda 7. In primele secunde echipa Red Bull Leipzig a avut 8 atacanti. RedBull le-a dat aripi :)





marți, 17 septembrie 2013

Guran si Ponta la TVR1 pe tema Rosia Montana

Ai vazut la TVR? Reluarea este pe net. Superb!
Moise Guran il intreaba pe Victor Ponta depre Rosia Montana, iar Ponta... vai de noi...

Varianta scurta este aici:


Varianta lunga:

luni, 9 septembrie 2013

Inca un sit arheologic in Timisoara?

In Timisoara, dar de fapt in toata Romania, cum se construieste ceva si trebuie facuta o groapa, cum se mai descopera niscai vestigii stravechi.
La City Business Center ... s-a re-descoperit o parte din zidul Timisoarei, care se pare ca a fost astupat de comunisti. Surprinsi?


joi, 5 septembrie 2013

Politia Timisoara vs smecheras: 1-0 la pauza

Ei, se pare ca au inceput sa afle si politistii nostri cum trebuie sa lucreze. S-au lasat invitati cam mult, dar pana la urma l-au pus la pamant si l-au accesorizat cu niste catuse frumoase.

miercuri, 28 august 2013

Masina de spalat: dilema

Masina cea veche de spalat, un Whirlpool AWM5085, da semne clare de batranete. De cativa ani nu mai spal la mai mult de 40C ca miroase puternic a ars. 30-40C inca suporta. De vreo un an trebuie uneori sa mai apas usa de cateva ori pana binevoieste sa inceapa lucrul. La centrifugare uneori se prelinge putina apa. Si mai nou incepe sa se cam opreasca intr-un punct si sa nu mai stie sa continue. Dar are peste 10 ani si se pare ca asta a fost.

Nu ma dau banii afara din casa, deci voi mai trage un pic de ea, dar trebuie sa pun ochii pe un candidat bun. Si eventual sa vanez o promotie serioasa. Clar nu imi permit sa stau o saptamana fara.

M-am invartit de mi-a iesit pe ochi pe ce site-uri m-am priceput si... cam degeaba. Am citit o tona de pareri, am invatat multe, dar tot nu am un model clar ca si candidat. Din pacate m-am uitat mai degraba pe pagini romanesti, ca ce se vinde la noi nu prea se se vinde in lumea civilizata. Noi vrem masina de spalat noua la 300 EUR, afara preturile cam de pe la 500-600 EUR doar incep.

Clar, nu voi lua cel mai ieftin model de la nici o firma producatoate. Hotarat, nu second hand (consum mare, piese scumpe, probabil ar sta mult prin service-uri). Si nu vreau slim ca spala mai prost si mai putine rufe. Daca vreau sa spal o patura? Si datorita locului unde o asez, trebuie sa fie cu incarcare frontala.
Btw, am vazut in magazin un slim: nici nu incepea bine cuva ca deja se si terminase. De ce cumparati, oameni buni, asa ceva??



Hai sa incepem cu excluderile.
Miele, AEG sunt avioane mult prea scumpe. Btw, bugetul e pe undeva pe la 1200-1600 RON. Sper la o promotie sa ajung sub 1500.

Bosch ai crede ca-s nemtesti. Ei bine, mai nou sunt facute in China (f. rau), Turcia, Polonia sau Spania (de ex. modelul WAQ20460BY, dar e cam scump). Au ramas cu renumele si la cat de putin se vinde la noi, nu prea afli cate s-au stricat de fapt. Plus ca au devenit un fel de sub-marca ieftina pentru AEG. Nu mai suna asa bine. Au oferit garantie 5 ani, dar promotia a trecut.

De LG mi-e cam frica. Tot ce se vinde la noi e cu DirectDrive. Tehnologie cam prea noua, deci scumpa si fara testul timpului. Si in 2 ani de garantie... nu prea esti acoperit.

Whirlpool nu mai sunt ca pe vremuri. Toti care ii mai lauda vorbesc despre modele de acum 6-8 ani. Alea nu se mai vand si cele noi sunt jale... Iar garantia e de 2 ani. BTW, socrii mei au un Whirlpool de vreo 5 ani si mi s-a parut groaznic: nu are un program decent de spalare la 30C si deja are probleme (sare peste etape).

Samsung era cat pe-aci sa devina candidat. Pana cand am aflat ca exista 2 tipuri de Samsung: cele facute in Coreea si.. celelalte. Ei bine, cele facute in Coreea sunt scumpe, iar celelalte au o eroare cunoscuta, dar nu se iau masuri de remediere. Deci atentie mare. Eu ii voi evita.

Indesit, Ariston - aceeasi firma. Daca nu sunt f. scumpe, atunci sunt f. slabe. Nu tin.

Electrolux... un posibil candidat. Unii se plang ca nu spala bine, dar cred ca era vorba de model slim. Zanussi e varianta ceva mai ieftina. Oricum, ambele mi-s pe lista de 'rezonabil'. De exemplu am vazut ca modelul EWP127300W se vinde(a) si prin Franta. Dar de cand am aflat de Samsung, nu bag mana in foc ca ce se vinde la noi e din aceeasi fabrica.

Gorenje avea mai demult probleme cu integratele: se ardeau prea repede. Cica e poveste veche si s-a remediat, dar tot mi-e cam frica. Au acum in oferta garantie de 5 ani. Dar e pana la sfarsitul lui august, nu o apuc, ca nu-s atat de grabit sa cumpar. Ramane oricum 'rezonabil', mai ales ca afiseaza volumul tamburului. Update: Gorenje ofera garantia de 5 ani la orice masina de spalat (si nu numai) cumparata pana in 31.12.2013, dar, in mod ciudat, doar daca cumperi de pe gorenje.ro (?!?).

MarketOnline Cateva cuvinte despre garantie. Unul dintre sfaturile cele mai OK primite a fost: cand ai o dilema intre mai multe modele, alege-l pe cel cu garantie mai mare. Eu probabil ca asa voi face.

Arctic si Beko. Cu cantec. Aceeasi firma, turceasca, Arctic fiind marca ieftina. Arctic clar nu. Prea slabe. Dar Beko... are o sansa datorita ofertei cu garantie mare (inca este valabila oferta cu 5 ani). Si la cate se vand la noi, parca nu-i asa mare numarul de plangeri.

Siemens - cam prea scump si cam prea putina informatie.

Heinner - nu am auzit de ei pana mai ieri, iar Candy nu imi inspira incredere.

Lista scurta / concluzii
Buuun, deci cu ce am ramas? Electrolux (sau eventual Zanussi), Gorenje, poate Bosch si Beko.

La Gorenje modelul acesta imi cam face cu ochiul: W7643L, ca am citit ca ar avea volum mare la tambur, ceea ce ar trebui sa ofere o spalare mai bunaGorenje, din cate stiu sunt facute doar in Slovenia. Bun. Afiseaza dimensiunea tamburului in specificatii, ceea ce e bine (un volum mare la tambur ar trebui sa ofere o spalare mai buna), dar e cam marketing, ca am crezut ca W7643L are tambur foarte mare, dar de fapt il are normal. Oricum, e pe lista, e OK.
Electrolux sunt mai zgomotoase decat Gorenje si nu prea mi-a facut impresie pozitiva.
Bosch iau doar daca prind in buget un model facut in Spania, sau daca prind ceva garantie de vreo 5 ani.
Update: am aflat ceva util despre Bosch. Se pare ca modelele WAQ* sunt facute in Spania, WAB* in Turcia si WAE* in Polonia.
Beko... am vazut doua modele. Ar fi WMB61442, mai comun si mai laudat, 5 ani garantie si ar fi WMB71242MII, destul de laudat, cu 5 ani garantie si 10 ani garantie la motor si foarte silentios.
LG, daca ar oferi vreo 10 ani garantie la tot, ar putea intra in varful listei, dar ... vise...

De cand am vazut Whirlpool-ul socrilor mi-am dat seama ca trebuie sa mai interesez mai atent la programele suportate de masina de spalat pe care o voi cumpara.
Va trebui sa ma mai "sap". Ca fara un bumbac/30C/1000rpm si un delicate/30C nu cumpar masina.

Produse evoMAG.ro

duminică, 28 iulie 2013

Melodia zilei: Informatik The World Belongs To Us (Live At Budokan 2009)

Am dat de ea la un post (online) de radio. Mi-a facut ziua mult mai frumoasa. (Am vazut pe youtube are vreo 3 minute de liniste la sfarsit, dar nu am gasit versiune mai buna).

joi, 25 iulie 2013

Scrisoarea a III-a (parodie)

Iata vine-un Jeep pe strada, cu un girofar pe el,
Baiazid statea in dreapta si rosti catre sofer:
"Sper ca Mircea sa ajunga, sa nu-ntarzie din nou.
Ia vezi daca-a tras masina, langa gura de metrou..".
"-N-a venit Maria Ta, zise el privind in jur..."
"-Si mi-a zis ca fix la 12 ne vedem langa Carrefour".
Asteptand vreo 5 minute, isi pierdu orice rabdare,
Si trimite bodiguarzii sa se uite prin parcare
La un semn (curba la dreapta), se opreste un X5.
Si din el coboara Mircea, in bermude si opinci.
Printre turci porni agale, si privindu-i cu nesat,
Le-arata un "Sony Vaio", care-l tine la subrat.
Agitat, la el in Jeep, si-mbracat tot in civil,
Baiazid nu mai rezista si il suna pe mobil:
"-Tu esti Mircea?"..."-Da-mparate, am uitat sa iti dau bip,
Dar am stat mult la Rovine, era coada la Agip.
Nici n-am nimerit din prima, ca nu vin aici prea des,
Si-am luat-o si pe centura, indrumat de GPS.
Acum am parcat masina. Unde esti?, ca vin la tine..."
"-Sunt la mine in masina si te vad, te-ndrepti spre mine".
Si de-ndata ajunse Mircea si urca la turc in jeep.
Si-ncepu sa ii explice ca nu vrea, cu nici un chip
Sa isi stranga intreaga oaste la Rovine in campii,
Si sa lupte pan' la moarte cu ai turcului spahii.
"-Baiazide, stii ca-i criza, si-acum viata-i foarte grea,
Ma gandeam ca sa ne batem,... dar la "Heroes" in retea.
Sau in loc sa cuceresti, cu armate-al meu popor,
Nu ai vrea , daca ai wireless, sa jucam "conQUIZtador"?



"-Cum cand turcii-mi sunt in vama , si-am venit din Istambul,
Tu nu vrei ca sa ne batem, ca nu ti se pare "cool"?
Eu nu-s disperat ca tine sa stau nopti intregi pe net,
Eu traiesc in realitate, si nu e nici un secret
Ca am fost in multe lupte: Varna , Ialta sau Oituz..."
"-Pai eu sunt online tot timpul, nu puteai sa dai un "buzz"??"
"-Mircea!!! Vin c-o intreaga oaste , iar tu faci misto de noi..,
Maine sunt aici cu turcii si-ti declar de-acum razboi".
"-Cum vrei tu marite rege, eu speram sa ma-ntelegi,
Caci de-ajungem la cutite, voi nu mai plecati intregi.
N-as vrea sa pun pe "YouTube", cu-ai tai morti, videoclipuri,
Nici ca Dunarea sa-nnece spumegand a tale jeep-uri.
Dar, de asta ti-e dorinta, maine ne vedem la lupta,
Si-ti promit ca pleci d-aici cel putin c-o mana rupta."
Si zicand acestea Mircea, il lasa pe Baiazid.
Si trantindu-i portiera el pleca la pas grabit.
Cand ajunse la masina, gasi-n geam, pe-un bilet scris:
"Scuze. V-am blocat o roata, c-ati parcat pe "interzis"..."
Si da Mircea multe mailuri, sms-uri, mii de "bip"-uri,
Ca sa-si stranga toti ostenii si sa ii indese-n "Jeep"-uri.
Demarand in mare tromba, se-ndreptara spre Rovine,
Dar aici gasira turcii, toti cu pantalonii-n vine.
Toti vaitandu-se de moarte, ghemuiti prin iarba scurta
Rezemati de cate-un ciot, si tinandu-se de burta.
"-Baiazid , hai sa ne batem...!! , Unde esti, de ce nu vii?"
"-Mi-am scos in oras ostenii, si i-am dus la KFC.
Si-am mancat cu poft-aseara, tot ce ni s-a pus pe masa..."
Raspunse-ncordat sultanul dintr-o tufa mai retrasa.
"-N-am stiut ca la "fast-food"-uri nu e bine sa mananci,
Mai ales in Romania , fiindca risti sa pleci pe "branci"...
Nu mai vreau ca sa ne batem, iarta-ma a fost o farsa.
Da-ne niste "Triferment" si-o sa facem cale-ntoarsa"...
Si asa a scapat Mircea de o lupta la Rovine.
Deci se vede pan-la urma ca "fast-food"-ul face bine.
Asta-i tot... Dar fiti voi siguri ca Istoria o sa zica:
"Turcii l-au vazut de Mircea si-au facut pe ei de frica"...


luni, 22 iulie 2013

Another one bites the dust

... sau cum s-ar zice: Motociclisti, atentie la masini!
Ca altfel se intampla nasoale, ca cea de azi:



vineri, 12 iulie 2013

Despre basmele romanesti

Am primit asta intr-un mail mai demult, iar cand l-am recitit azi, m-a dus direct cu gandul la bac-ul din ultimii ani si scandalurile aferente.

Vom demonta astazi inca un mit, si anume ca Fat-Frumos este personajul pozitiv din basmele romanesti, iar Zmeul un ticalos fara pereche.
In fapt, asa cum vom vedea imediat, lucrurile stau exact pe dos. Pentru asta, sa facem mai intai un mic profil psihologic al celor mai importante personaje din basmele romanesti.

Imparatul

E un mos senil si complet incompetent.
Singurul merit ca a ajuns imparat e ca a fost primul nascut.
Nu e in stare sa aiba grija de fii-sa; prin urmare ma intreb cum mama dracului ar putea avea grija de ditai imparatia?
Nevasta-sa lipseste din peisaj, e subinteles moarta si l-a lasat cu trei fete care sigur nu-s ale lui, fiindca mosul are vreo 70 de ani si aia mica in jur de saispe.
Desi e inconjurat de viziri, dregatori, sfatuitori, cand e sa ia vreo decizie iti vine sa-l iei la palme: primul individ care-i aduce fata inapoi o primeste de nevasta si mai ia si jumatate de imparatie. Stramosul sau care a intemeiat dinastia se rasuceste in mormant.


Fata cea mare si fata cea mijlocie

Sunt niste strambaciuni nasoale, plate si complexate, care-si urasc sora mai mica pentru ca e mignona, are fund, balcoane, e in centrul atentiei si e aia rapita, ba se mai si marita inaintea lor.
Sunt atat de jenante ca nici un zmeu nu le vrea.

Fata cea mica

E aia rasfatata, bunaciunea invatata sa i se faca toate poftele.
Mai e si curva de mica.
Nici nu vreau sa vorbesc mai mult despre ea, ca ma enervez.

Fat-Frumos (Fefe)

De obicei, e unu' caruia nu i-a placut cartea: ori print, ori vreun coate-goale.
Frumusel si efeminat, metrosexual nativ.
Ar fi stat sa frece menta in continuare si sa se ia la tranta prin iarba cu oile, cu fratii lui sau cu flacaii satului, da' vrea sa dea lovitura.
Si, cand boul de imparat da sfoara-n tara cu fiica-sa si tronul premiu, normal ca se prezinta primul. Habar n-are cum arata fata imparatului, dar nici nu-l intereseaza prea mult; de fapt vrea imparatia. Si oricum stie de la tovarasi ca de obicei e rapita bucatica familiei, nu carjele alelante doua.

Calul

E singurul personaj pozitiv din toata povestea care merita apreciere.
Inainte de episodul cu jaratec zace slab, bubos si rapciugos in grajd, ceea ce arata inca o data ca imparatul e un idiot: nu asa te porti cu o asemenea comoara!
Calul e cel care ii face strategia lui Fat-Frumos, in vorbe putine si concise. Nu zice prea multe pentru ca probabil ii e jena sa intre-n vorba cu un oportunist analfabet.
In sufletul lui, isi doreste sa fie in echipa Zmeului.

Mama Zmeilor

Este exact opusul imparatului.
In primul rand, la ea e sigur ca e mama zmeilor.
Apoi, a facut trei baieti care e fiecare la casa lui, nu doua plangacioase si-o curva care stau pe capul lui, ca imparatul.
Si ia hotarari bune si de una singura, n-are nevoie de o armata de viziri, dregatori, sfatuitori, etc.



Zmeul

E un tip hotarat, energic si fortos.
Probabil are un nas cat toate zilele, umbla neras, e paros si are palmele tabacite. 
Asta ce ne spune? Ca e un om care munceste!!!
A tras din greu ca sa ajunga unde e: a ucis, a luptat, a umblat, a jefuit, s-a preocupat de cariera lui!
Asa merg lucrurile pe taramul celalalt!!
Acolo nu-ti da nimeni un castel ca te cheama imparatul-nu-stiu-cum!!!
E sigur ca Zmeul si-a cladit palatul cu mainile lui.
Bine, o mai fi avut niste muncitori pe care i-a mancat dupa aia, dar sunt convins ca a stat cu ei acolo, pe capul lor, sa vada cum pun aia marmura in baie, sa nu-l traga-n piept si sa-l fure.
Si mi se pare normal sa-i manance la sfarsit, stim cu totii cum sunt muncitorii.
Mai stim ca are o mosie imensa, populata cu tot felul de jivine ticaloase.
Chiar credeti ca e usor de administrat asa ceva, sa-i tii in frau pe toti aia?
Pai aia nu sunt prosti ca taranii imparatului, daca nu stai cu pleoapa pe ei.
Deci, Zmeul e un bun gospodar, un bun cunoscator de oameni, un excelent strateg militar si un bun trezorerier.
Dar Zmeul e un tip cinstit in sentimente si cam fara noroc la femei.
I-a venit varsta insuratorii, a stat, a analizat, a cercetat, si-a cautat nevasta.
N-a gasit pe nimeni pe placul lui in propriul taram (ce s-alegi dintre jivinele alea?), deci s-a uitat la vecini.
S-a indragostit de fata aia mica a imparatului (stie ce-i frumos, macar fizic, si nici nu incalca eticheta: tinteste la acelasi rang) si a procedat in consecinta, asa cum cerea traditia: a luat-o la el.
Asa a facut si tac-su cu ma-sa, si bunicul lui, si strabunicul lui, la vremea lor.
Asa e normal: clar, fara ascunzisuri, umblat cu soalda si alte prosteli.
Pui problema direct: "Fa, te iubesc, te vreau! Treci incoace."
Si prostul chiar o iubeste: n-o forteaza, n-o siluieste, e romantic, are o gradina cu trandafiri, o-nconjoara de bogatii, ii face toate poftele.
N-am auzit nici o poveste in care Zmeul s-o tina pe printesa legata in beci, goala-pusca si sa vina s-o violeze cand are el chef, dupa cum ar merita.
Peste tot citesc numai de caftane, covoare, tiare, bucate alese, matasuri fine, rochii, giuvaere, o tine-n puf.
Omul e familist si serios, nu-si uita indatoririle: se duce-n fiecare zi la munca si anunta civilizat, cu buzduganul, cand vine acasa.
Si toate astea pentru ea, ca sa n-o sufoce cu atentie, sa-i lase spatiu, sa fie libera, sa aiba matracuca timp sa-si faca unghiile, sa nu faca istericale ca, vezi doamne, a intrat peste ea in camera si-a vazut-o cu masca de castraveti pe fata.
Carevasazica, moldoveanca traieste in puf, ii face prostul toate poftele si, in semn de multumire, ce face?
Se amorezeaza de Fat-Frumos ca are parul mai ingrijit si tenul mai putin acneic (vezi, n-ai vrut sa te culci cu Zmeul!) si se hotaraste sa fuga cu el.
Da' mai intai incep sa se harjoneasca in pat, in patul pe care Zmeul cu mana lui il cioplise, din niste busteni taiati tot de el din padure, si-l carase-n carca pana la ultimul etaj al castelului, sa aiba japita peisaj cand se trezeste dimineata sub baldachin.
Si prostii aia doi stau pana ii prinde Zmeul, caruia (in sfarsit!) i se aprind beculetele.
Mai departe.
Zmeul lupta corect!
Fat-Frumos triseaza:
- bea apa vie de la un corb pe care-l mituieste;
- da cu peria, gresia, naframa;
- in fine, face tot ce poate sa lupte cat mai putin si sa-i bage pe altii la inaintare.


Din toate astea, eu pricep ca morala basmului romanesc e urmatoarea:

- Daca esti un smecher metrosexual si stii sa profiti de pe urma tontilor incompetenti ajunsi in pozitii de conducere, te aranjezi pe viata.
- Daca esti o fitoasa analfabeta si de bani-gata, ai toate sansele sa umble toti dupa fundul tau si dupa averea lu' tac-tu.
- Daca esti un tip cinstit, muncitor si care lupta dupa reguli, pici de papagal.

Daca basmul romanesc ar fi avut macar o urma de dreptate, Zmeul i-ar fi rupt gatul lui Fefe cu doua degete, ar fi luat-o pe proasta aia, i-ar fi dat o bataie sora cu moartea si ar fi trimis-o racheta inapoi la tac-su acasa.
Apoi si-ar fi strans armata, ar fi navalit pe taramul imparatului si i-ar fi facut prapad, ar fi violat, jefuit si ucis tot ce i-ar fi stat in cale, ar fi unit cele doua taramuri si si-ar fi facut harem de basm din toate gagicile alea proaste ca noaptea.

Pentru ca fiecare merita sa-si traiasca propriul basm.

luni, 8 iulie 2013

Reclama inedita la RCA

Superba ideea! Dar mai bine uita-te la filmuletul de 80", e mai scurt decat as putea explica eu:



vineri, 5 iulie 2013

Atentie! Mar stropit cu insecticid!

Era un banc vechi, probabil il stii.

De pe un camp de pepeni, proprietarul vede ca in fiecare noapte se fura cativa. Asa ca se pune de otraveste un pepene si pune un afis:
"Unul din pepeni e otravit!"
A doua zi nu mai lipseste nici un pepene. Dar a aparut si un afis in plus:
"Acum sunt doi pepeni otraviti!"

Cum mi-am amintit de el? Uite:

joi, 27 iunie 2013

Bani moca?

Hmm... nu stiu daca sa cat va tine asa ceva in Romania dar eu zic ca putem sa-i dam o sansa, ca nu pierdem nimic.
Daca te dai pe net cam de cand ma dau si eu, stii ca pe vremuri existau site-uri care te plateau doar ca sa dai  click pe bannere si sa intri pe site-uri. Aia nu a tinut, dar daca aveai rabdare de fier sau un programel bine facut... strangeai ceva. Acum e mult mai simplu. Esti platit doar ca sa primesti SMS-uri. Si poti sa iti alegi cate SMS-uri sa primesti/citesti maxim pe zi, deci nu vei fi bazait mai mult decat vrei (max 5, uite).

In plus, ai auzit de Zumzi, Groupon sau alte reduceri colective? Daca nu, pe scurt: poti de exemplu sa iei o pizza la jumatate de pret, doar fiindca o cumperi de la site-ul intermediar (ex: Zumzi) si nu de la vanzator.
Si aici, SMS-urile sunt bazate pe preferintele tale, deci sunt sanse bune sa prinzi oferte chiar bune. Si mai si primesti 3 centi per SMS ca l-ai citit!

Daca te-am convins, inscrie-te aici. Si dupa ce te-ai inscris, invita-ti si prietenii, caci pentru fiecare prieten invitat el nu pierde nimic, iar tu castigi cativa centi in plus!

Bineinteles, inregistrarea este gratuita.

miercuri, 26 iunie 2013

Blonda in lift

E plina lumea de bancuri cu blonde, dar acesta a fost un fapt real. Pe bune!

Ies de la sevici. Etajul 4. Chem liftul.
Liftul vine, se opreste la etajul 2, apoi vine la 4.
In lift blonda. Imi arunca o privire sictirita si iese din lift.
Eu intru si astept un pic, nu e prima persoana care constata surprinsa ca a ajuns la 4 in loc de parter. Si de obicei urca inapoi in lift. Dar blonda nu. Se uita un pic dezorientata in jur, apoi, batoasa, incepe sa coboare pe scari :)
Eu am plecat. Sper ca pe la 3 sau 2 a chemat iar liftul :)

vineri, 7 iunie 2013

Santier in parcarea din piata 700

Am constatat cu stupoare ca in parcarea din piata 700, proaspat asfaltata pe banii nostri, au inceput niste lucrari... de anvergura.

OK, ma asteptam ca acolo sa fie pus "acvariul", ca de multisor sunt depozitate acolo bucati din el. Dar ma asteptam sa fie o solutie temoprara (pana expira contractele pentru spatii), iar fixarea sa se faca doar prin ceva suruburi de asfaltul existent.

Dar nu, s-a inceput o adevarata fundatie:


Din pacate domnul primar se considera rege (nu-i pasa de parerea cetatenilor - vezi declaratiile vis-a-vis de TimPark) si face constant risipa din banul public (vezi noii palmieri) asa ca probabil nu va da nicio explicatie pentru aceasta.

Totusi sper ca intr-o buna zi sa raspunda, poate in fata vreunui judecator...

joi, 25 aprilie 2013

Orar Paste - 1 Mai

Programul la marile magazine si centre comerciale din Timisoara in jurul Pastelui si zilei de 1 Mai ar fi:

Iulius Mall
04.05: 10:00 - 18.00
05.05: inchis
06.05: 12:00 - 22:00
in rest program normal

Auchan
26.04 - 27.04: 8:00 – 23:00
28.04 - 29.04: 8:00 – 22:00
30.04 - 03.05: 8:00 – 23:00
04.05: 8:00 - 18:00
05.05: inchis
06.05: 10:00 - 22:00
apoi program normal (8:00 - 22:00)

Real-
01.05 - 03.05: non-stop
04.05: 8:00 – 20:00
05.05: inchis
apoi program normal

Kaufland
03.05: 7:00 – 22:30
04.05: 7:00 – 18:00
05.05: inchis
06.05: 9:00 – 16:00


Billa (la majoritatea magazinelor)
22.04 - 03.05: L-S 7.00 - 23.00, D 07:00 - 22:00
04.05: 07:00 – 21:00
05.05: inchis
06.05: 08:00 – 22:00
07.05: 7:00- 23:00
in rest program normal

Lidl
05.05 - inchis
06.05 - 09:00 - 18:00
in rest program normal

Metro
03.05: 5:00 – 23:00
04.05: 6:00 – 16:00
05.05: inchis
06.05: 8:00 – 16:00
in rest program normal

Selgros
03.05: 8:00 - 22:00
04.05: 8:00 - 16:00
05.05: inchis
06.05: 7:00 - 22:00
in rest program normal

luni, 22 aprilie 2013

Au inceput reducerile de Paste!

Au inceput reducerile de Paste 2013.
Sunt sigur ca vor aparea din ce in ce mai multe, voi posta cam tot ce pare interesant.
Black Easter Care tine toata saptamana 22-29 aprilie.



marți, 19 martie 2013

Mini-iarna din Timisoara, martie 2013

Am surprins cateva imagini despre mini-iarna de martie (15-18) din Timisoara. Pozele nu-s cele mai reprezentative pentru oras, ci mai degraba pentru cantitatea de zapada.

Pentru incaput doua poze de langa centru (poti da click pt a mari):




Ar fi fost mai bune vineri dimineata, dar mi-era descarcat telefonul. Acestea au fost surprinse vineri dupamasa.

Si am mai facut o poza luni (ieri), cand, desi zapada incepea sa se topeasca, inca se vedeau urmele "masacrului": unii copaci fusesera infloriti cand a nins :(



joi, 21 februarie 2013

Animalele salbatice in era fast-food?

Ce debiteaza unii cu prea mult timp liber: ce ar fi daca animalele salbatice ar fi mancat fast food? :)
Uite cum ar face fata grasimii:

miercuri, 20 februarie 2013

Google Glass: un film cat 1000 de explicatii

Tehnologia viitorului. Nu pot sa zic altceva. Superb!
Trebuie vazut filmul, explica tot ce as putea spune si chiar mai mult.


miercuri, 13 februarie 2013

Cookies

Pentru a ma conforma legislatiei in vigoare, trebuie sa iti impui capul cu cateva detalii mai mult sau mai putin tehnice.

Pe scurt: ca aproape orice site, si acest blog foloseste cookie-uri HTTP. Cookie-urile se folosesc de multi ani, numai ca acum legislatia ne obliga sa si anuntam acest lucru.

Cookie-urile in general nu fac rau, nu au cum sa faca, deci nu trebuie sa te sperie.

OK, acum partea mai oficiala :)

Acest blog foloseşte cookie-uri proprii si de la terti pentru a furniza vizitatorilor o experienta de navigare superioara si servicii adaptate nevoilor specifice ale acestora.

Cu ajutorul cookie-urilor, pot imbunatati permanent navigarea, transformand-o in vizite placute si utile pentru ca:
  • pot obtine informatii valoroase asupra modului cum este utilizat blog-ul de catre vizitatori, astfel incat sa pot furniza informatii mai apropiate de asteptari.
  • pot utiliza aplicatii multimedia sau de alt tip de pe alte website-uri in acest blog

O vizita pe acest blog poate plasa cookie-uri in scopuri de:

  • analiza a vizitatorilor: permite monitorizarea utilizatorilor unici care viziteaza blog-ul si cat de des acestia revin
  • geotargetting: stabileste din ce tara provin vizitatorii; este complet anonim si este folosit doar pentru a targeta continutul.
  • publicitate / reclame online

OK, acum mai important, ca sa nu te sperii:

Ce este un cookie?

Cookie-ul este un fisier alfanumeric, de mici dimensiuni, care va fi stocat pe computerul, dispozitivele mobile sau alte echipamente ale unui utilizator de pe care se accesează Internetul.

Cookie-ul este instalat prin solicitare a webserver-ului unui browser (ex: Internet Explorer, Chrome) şi este inofensiv (nu contine programe software, virusi sau spyware si nu poate accesa informatiile de pe hard drive-ul utilizatorului).
Doar webserver-ul care a trimis cookie-ul il poate accesa din nou in momentul in care un utilizator revine pe website-ul asociat webserverului respectiv.

Cookie-urile in sine nu solicita informatii cu caracter personal pentru a putea fi utilizate.

Ce tip de informatii sunt stocate si accesate prin intermediul cookie-urilor?

Cookie-urile pastreaza informatii intr-un fisier text de mici dimensiuni care permit unui website sa recunoasca un browser. Webserverul va recunoaste browserul pana cand cookie-ul expiră sau este sters.

Cookie-ul poate stoca informatii importante care imbunatatesc navigarea pe Internet (ex: setarile limbii in care se doreste accesarea unui site)

De ce sunt cookie-urile importante pentru Internet?

Cookie-urile ajută la functionarea eficienta a Internetului si au ca rezultat navigarea prietenoasa si personalizata fiecarui utilizator.

Refuzarea sau dezactivarea cookie-urilor poate face unele website-uri dificil sau chiar imposibil de folosit.

Printre alte intrebuintari ale cookie-urilor ar fi:

  • continut potrivit preferintelor vizitatorului, pe categorii (stiri, sport, servicii, oferte etc.)
  • setari adaptate vizitatorului (retinere parole, preferinte de limba)
  • memorarea filtrelor de protectie a copiilor privind continutul pe Internet

Securitate si confidentialitate

Cookie-urile NU sunt virusi! Totusi, cookie-urile pot fi folosite în scopuri negative, ca o forma de spyware. Multe produse anti-spyware marcheaza insa cookie-urile pentru a fi sterse în cadrul procedurilor de stergere/scanare anti-virus/anti-spyware.

In general, browser-ele au setari de confidentialitate care furnizeaza diferite nivele de acceptare a cookie-urilor, perioada de valabilitate si stergere automata dupa ce utilizatorul a vizitat un website.

Cum pot fi oprite cookie-urile?

Este posibila setarea din browser pentru ca aceste cookie-uri sa nu mai fie acceptate sau browser-ul poate fi setat astfel incat sa accepte cookie-uri de la un site anume.

Toate browserele moderne ofera posibilitatea de a schimba setarile cookie-urilor. Acceseaza help-ul a browserului pentru mai multe detalii.

marți, 22 ianuarie 2013

Timisoara si noroiul

Domnul nostru primar se tot razboieste cu praful (si noroiul), ultima chestie pe care am auzit-o era ca se cautau sursele de praf deja in satele din jurul orasului.

Asta inseamna ca nimeni de la primarie nu umbla prin oras, as zice. Oricum, m-am gandit ca un ajutor nu strica din can din cand, deci: ia uitati-va, domnule primar, ce noroi este pe Matei Basarab azi, ca ploua. Poar nu ar strica sa puneti iarba, pavaj sau ce credeti de cuviinta...


miercuri, 9 ianuarie 2013

ABS

Am gasit cea mai frumoasa explicatie pentru sistemul ABS: